Sa-ti fie dor!
Aberez I lOvE MuziciPublicat 23 July, 2011 la 6:54 pm 3 ComentariiAcest articol nu respecta regulile standard ale trivialitatii din jurul nostru. Acest articol contravine cartilor de psihologie moderna si tehnicilor de auto-protectie si dezvoltare personala. Acest articol include sfaturi pentru a deveni “mai fraier”. Incepand cu urmatorul paragraf, esti pe cont propriu, dragul meu cititor. Eu sunt ok, te-am avertizat
Astazi vom discuta putin despre oameni. De fapt, ce tot zic, eu mereu vorbesc despre oameni Astazi discutam despre oamenii pe care ii putem iubi frumos doar de la distanta. Despre acei oameni frumosi, atat de rari .. atat de complicati .. carora le e frica sa se lase iubiti de aproape.
Spune-mi, te rog, inainte de toate, ca stii despre ce vorbesc. Vreau sa fiu mandra de tine. Pentru ca, daca esti ca mine (un „prost” simpatic), inseamna ca – paradoxal – esti un om care a avut noroc. Noroc? Da, dom’le … noroc sa-i iasa in cale omuleti deosebiti si noroc sa fii suficient de ne-orb ca sa-i poti vedea.
Pe vremuri, cand imi doream sa cunosc un om, nu faceam distinctia intre cunoastere si apropiere. Si ma trezeam subit undeva in cerculetul altuia, fara sa fi primit neaparat bilet de intrare si fara sa fiu neaparat dorita. Si, pe masura ce stateam acolo in cerculet (singura sau mai putin singura, uneori), incepeam sa cunosc, sa vad, sa simt, sa descifrez si poate chiar sa si prevad. Cu putin noroc, imi trageam dupa mine si cerculetul meu si ma desfatam in punctul de tangenta. Il mesteream de zor cu super glue, cat timp prea putin imi pasa sau prea putin vedeam incercarile celorlalti de a se departa.
Undeva mai tarziu in viata, am inteles ca apropierea nu e pasaport spre cercuri secante. De altfel, fie vorba intre noi, cercurile tangente interioare sau concentrice nici macar nu sunt sanatoase. In incapatanarea mea de a iubi ce imi placea sa cunosc zi de zi, ora de ora, am crezut mult timp ca e suficient sa ma apropii eu de oamenii din jur ca sa ma pot desfata vesnic in acel punct de tangenta sau, ideal, ca sa imi suprapun putin cercul cu celalalt actor din „DOI” si sa fim fericiti impreuna.
Dar uite ca omul, cat traieste, invata! Si uite ca am crescut si … cerculetul meu a invatat sa fie baiat destept. Nu, nu e niciodata suficient sa simti de unul singur apropierea si, cu atat mai mult, nu e niciodata sanatos sa gonesti spre un punct de tangenta in mod fortat.
Pentru ca sunt ACEI oameni despre care vorbeam putin mai sus, ACEI oameni teribil de frumosi, teribil de fricosi in frumusetea lor, teribil de fericiti in singuratatea lor. Si tu, un oarecare „prost”, indiferent ca-ti porti cerculetul cu brizbrizuri pe margini sau cu sclipici, n-ai nici un drept sa le ceri sa te lase sa-ti scoti super glue-ul din buzunar si sa le fortezi unirea intr-un punct de tangenta.
Asa ca .. cuminteste-te. Opreste-te din gonit, trage aer in piept si invata de la mine ca apropierea nu se face la nesfarsit in mod uni-directional. O zi, o saptamana, o luna .. poate si mai mult .. s-ar putea sa-ti fie bine si sa razi euforic, crezand ca e suficient. Nu, nu e niciodata suficient ca numai tu sa vrei. Nu si daca vrei ca cerculetul tau sa nu fie stalcit, strambat sau, orisicum, alterat. Tine minte de la mine: formele geometrice colturoase nu plac nimanui, ca inteapa. 
Dar pe ACEI oameni teribil de frumosi, teribil de fricosi in frumusetea lor, teribil de fericiti in singuratatea lor, ai voie sa-i iubesti in continuare. De la distanta. Si tu, un oarecare „prost”, ai putea sa le simti si lipsa. Sa-ti fie dor.
Sa-ti fie dor! Ca nu-i nimic rau in asta
“I must learn to love the fool in me the one who feels too much, talks too much, takes too many chances, wins sometimes and loses often, lacks self-control, loves and hates, hurts and gets hurt, promises and breaks promises, laughs and cries.” – Theodore Isaac Rubin
„teribil de fericiti in singuratatea lor” ?
Aici gresesti. Multumiti, da, insa fericiti + „teribil” inainte, nu.
Sau poate ca sunt, dar asta nu are legatura cu iubirea. Si eu sunt fericit dupa un concert, dupa o bauta cu prietenii, dupa o prima sau o nota mare, dar e altceva.
Astfel de oameni sunt aceea care nu cred in iubire si nici nu o cauta (ai tu un amic pe FB care este exact asa…).
Cum e atunci cand nu ai voce? O stii si, din acest motiv, nu poti fi trist/a ca nu-ti sunt apreciate cantarile sub dush. Da, canti sub stropii reci ce te-nvioara dupa o zi torida, dar nu e un concert al iubirii. Caci, de sub dush, nu vei simti niciodata cum e sa-ti cante versurile cei care te privesc din fata scenei.
Sau altfel spus, un om care nu crede in iubire, nu va fi impresionat de iubirea ce-o primeste. Nu va putea s-o aprecieze si sa intoarca ceva de aceeasi valoare.
Eu am patit sa iubesc un astfel de om si, cu toate ca a tinut si cred ca inca mai tine mult la mine, nu a putut sa-mi ofere mai mult de o apreciere, o vorba buna, un nimic pe langa asteptarile mele.
Nici eu nu cred ca e rau sa-ti fie dor de momente frumoase din trecut, de oamenii cu care le-ai trait, chiar si atunci cand nu au fost tocmai iubiri ca la carte. Ba as spune ca ma motiveaza si-mi dau speranta. Cu cat sunt mai multe astfel de momente cu atat sunt mai sigur ca, undeva, candva, voi gasi ceea ce caut.
10x Rux pentru ca mi-ai adus aminte de ele.
Poate e cum spui tu si, intr-adevar, exista si oameni care nu dau doi bani pe iubire (sa fie clar ca nu ma refer doar la iubirea dintre doua sexe diferite; iubirea e mult mai mult de atat). Probabil ca ei asa or fi, insa eu nu vorbesc despre ei. Eu chiar vorbesc despre oameni care nu stiu sa se lase iubiti.
Imi replicase cineva daunazi pe Google+ la postarea articolului asta un citat de aici: http://mrwangsaysso.blogspot.com/2008/08/life-and-how-to-survive-it.html
“Don’t work. Avoid telling the truth. Be hated. Love someone. [...]
I didn’t say “be loved”. That requires too much compromise.”
Avea dreptate
Dar .. stii tu ca am si postat o nota intreaga pe Facebook despre asta …
Auzi, Clau? Eu iti multumesc
Ca esti cititorul si comentatorul meu fidel 
Si ca ai rabdare cu incapanata din mine. Stii tu 