Sa fii om.
Aberez Fotografie I lOvEPublicat 16 June, 2011 la 12:23 am 5 Comentarii
Acest articol nu e despre relatii dintre un “el” si o “ea”, nici despre relatii dintre o “ea” si un “el”. E vorba de oameni. Punct. De oameni deosebiti. Nu e vorba nici de melodii lacrimogene, nici de regrete si nici de revolta. E vorba de oameni care pur si simplu nu fac nimic si totusi ne fac sa ii iubim. E vorba de noi. Si da, sunt perfect constienta (si fericita in acelasi timp) ca aceste cuvinte nu vor rezona cu oricine.
Oricat de cliseic sau banal ar suna, cel mai important lucru e sa ai constiinta ok si sa te poti privi in oglinda in fiecare dimineata fara pic de jena. Stiu, nu sunt prima si nici ultima care o spune. Doar ca, vedeti voi, intamplarea face ca – de curand – am avut “ocazia” (ca, deh, n-a fost una chiar “fericita”) sa-mi reamintesc ca sunt ok. Sunt foarte ok. Am si curajul si luciditatea de a-mi zambi in oglinda, pentru ca nu mi-e jena si nici mila de cine-am fost, de cine sunt sau de cine am devenit. 
Asa ca iti spun, draga cititorule, cateva lucruri banale. Fiindca-ti va prinde bine sa ti le reaminteasca cineva si, daca ai sa ma asculti, ai sa ma faci cu 1 milimetru in plus mai fericita Ia aminte.
Sa stii sa multumesti celui de langa tine atunci cand iti spune ca pleaca. Si sa-i doresti binele indiferent cat de urat doare si dincolo de nervi, frustrari sau izbucniri de egoism. Si sa crezi in ceea ce spui.
Sa nu pui niciodata piedica celui de langa tine si sa nu-l descurajezi. Sa-l indemni sa se lupte cu “nebuniile” sale, chiar daca lasa un gol in tine si chiar daca – mai tarziu – crezi ca va realiza ca a gresit. Sa fii dispus sa nu astepti scuze si nici plecaciuni daca ti-a gresit.
Ia aminte sa stii sa fii aproape de cel de langa tine chiar si cand isi cauta alinarea in alta parte. Si sa zambesti. Sa stii cand cel de langa tine e suficient de “nebun” incat sa creada ca are nevoie de orice altceva decat de zambete. Decat de zambetul tau.
Ia aminte cum se face. Sa fii om. Pana la capat.
Din pacate nu ajuta mereu sa fii om.
E bine sa fii bun, dar stii… “povestile” din batrani ne invatau ca “bine faci, bine primesti”. Nu prea mai are valabilitate in ziua de azi chestia asta.
E drept, viata are un mod destul de bizar de a ne rasplati bunatatea. Insa (din pacate) nu mereu o face. Sau o face cam tarziu.
Stii ce cred eu ca este cel mai dureros? Ca oamenii buni de cele mai multe ori se transforma in oameni rai din pricina lucrurilor prin care trec. Cand esti bun si vezi dupa un timp ca totul a fost degeaba ajungi sa te intrebi “la ce rost”?
Daca faci bine si esti rasplatit cu o rautate de neimaginat, care mai e bucuria in a face bine? Pentru tine? Nu e de ajuns sa fii impacat cu tine si atat. Iti trebuie si un semn din partea persoanei pentru care faci tot ceea ce faci. Sa stii ca ceea ce faci este apreciat, este inteles, este… constientizat.
E bine sa fii OM, dar este de o mie de ori mai bine sa si fii printre OAMENI.
[e cam tarziu, sper sa fi fost cat de cat coerent]
Sunt de acord cu tine ca experientele prin care trecem ne modeleaza intr-o anumita masura. Totusi, eu ma incapatanez sa nu ma las “alterata” de mizeriile din jur.
Si da, sa stii, pentru mine – in final – e cel mai important faptul ca sunt ok cu mine. E drept ca doare cand nu-ti primesti “rasplata”, e drept ca ne vine uneori sa ne dam cu capul de pereti de ciuda, de revolta … e drept ca uneori spunem cuvinte dure la nervi. Dar daca stim sa ne tinem in frau si sa nu externalizam prea mult … e ok. Si – evident – sa nu mai oferim a doua oara aceluiasi om tot ce-am oferit. Nu aceluiasi om, altuia da.
Si inca ceva: razbunarea-i arma prostului, zicea o vorba …
1) Si eu incerc acelasi lucru. Refuz sa ma schimb. Sau cel putin asa cred. Insa asta o vei vedea in timp, cand te vei lovi de anumite situatii si vei vedea cum reactionezi, ce simti, cum simti.
2) E drept, e un sentiment minunat sa fii ok cu tine, sa simti ca nu ai chestii pe care sa ti le reprosezi, dar (mai mereu exista un dar) parca nici sa fii mereu ala ce da si nu primeste nu e tocmai fain. Intr-o relatie (sentimentala/de prietenie – chiar nu conteaza) trebuie sa dea amandoi cei implicati, sa arata ca le pasa, ca se implica.
Cat despre a doua sansa – eu personal m-am invatat minte si consider ca nu, un om ce te-a ranit, mai ales daca a facut-o cu buna stiinta, nu mai merita a doua sansa. Rare-s cazurile in care sa se merite sa treci peste. Prea rare.
Oamenii sunt rai, din ce in ce mai rai (trist, dar adevarat).
3) Nu-s pro razbunare, deci aici te sustin. Cu ce te-ar ajuta daca te-ai razbuna? Arati ca esti “capabil” sa cobori la nivelul cuiva? Nu, merci – prefer sa raman la al meu nivel sau (preferabil) sa ma ridic peste acest nivel.
Scuze ca iar am lasat un comentariu luuuuuuuung. O sa incerc pe viitor sa fiu mai “scurt si la obiect”
am si eu ceva de spus,dar sub alta forma.Se admite?
http://unalex.blogspot.com/2011/06/my-supergirl.html