Inimi mari in oameni mici
Aberez Fotografie I lOvE MuziciPublicat 8 May, 2011 la 3:27 pm 7 ComentariiTraim intr-o epoca in care iubirea culmineaza cu un status relationship pe Facebook. Si cu un schimb reciproc de linkuri la bloguri. Cu like-uri pe tot wall-ul si retweet-uri. Cu check-ins simultane in aceleasi locuri si abonari la RSS. Cu oferte promotionale de telefonie mobila in care comunicam cu cei pe care-i iubim gratuit sau cu doar un cent pe minut. Si, da, ne putem sms-ui nelimitat, ce .. noroc?!
Am adus comunicarea online si telefonica la rang de autostrada emotionala si ne mintim constant ca suntem fericiti. Comunicam intens (s-ar zice), ne urmarim, ne sprijinim, ne sarutam de zor cu “doua puncte si steluta”, ne batem in limite de caractere si like-uri primite de la necunoscuti care ne-admira pentru un bio, o lista de angajatori, un profile picture, un blog, un comentariu, un wall care abunda de Youtube-uri menite sa ne ajute sa … “ne simtem bine”.
Daca tot ne-am adus unii pe altii aici, eu cred ca ar trebui sa inventam un Foursquare pentru inimi. Sa ne ajute cu inimile mari in oameni mici. Pentru cei ce inca se mai chinuie din cand in cand sa ajunga la inimile altora.
Inimile mari in oameni mici sunt greu de localizat, pentru ca sunt .. peste tot. Mi-a luat ceva timp pana sa inteleg si uite ca m-am saturat s-o dau in bara.
But it was not your fault but mine
And it was your heart on the line
I really fucked it up this time
Didn’t I, my dear?
Sursa imaginii: Kitty Gallannaugh Photography
„Pe-a mea !”
„Ba nu. Pe-a mea !”
… striga o inima candva,
Dar e ascunsa’ntr-un loc mic,
La fel de vizibila ca un pitic.
Ce scurt, dar ce frumos.
Mi-a placut mult ce ai zis, dar mai ales cum ai zis-o. Stii ce cred eu? Ca toata aceasta tehnologie ne-a tampit. Culmea, lucrez in domeniu, sunt +10 ore in fata unui monitor, dar detest toata socializarea fortata si modul tampit in care ne-a transformat.
Am uitat cum se iubeste, am uitat sa apreciem ceea ce avem atunci cand avem. Visam la povestile altora, cautam refugii in poze de profil.
Fugim de realitate oricand simtim ca devine mai greu. Tratam viata de zi de zi la fel de usor cum tratam un “Unlike” pe Facebook. Nu iti mai place ceva ce iti placea? Dai Unlike si gata, nu?
Unde e lupta? Unde e acea iubire pe care o visam cand eram mici? Acum totul e asa, vorba ta – “iubirea culmineaza cu un status relationship pe Facebook”.
Am vrut sa dau Like, dar am zis ca mai mult valoreaza un comentariu scris din suflet decat un Like banal, o apasare de buton care nu are aproape nici o semnificatie sentimentala.
Bravo! O sa revin sa te (re)citesc. E primul articol care l-am citit la tine, dar chiar m-a impresionat.
Ma bucur ca mai sunt fete/femei care gandesc asa…
Ma aplec cu maxima stima!
Oficial declar comentariul tau cel mai frumos comentariu primit pana acum pe blog
Si e suficient. Nu stiu ce as putea sa mai zic in plus, pe langa ce scrie in articol si mai ales pe langa completarile tale.
Multumesc frumos, foarte frumos!
As I said si pe “mediile sociale” – placerea este de partea mea.
Continua sa scrii, o faci minunat.
PS: multumesc pentru ceea ce ai zis, e placut sa iti zica cineva ca apreciaza ceea ce i-ai zis intr-un simplu comentariu.
Merci!
Fiecare cum considera. Mi se pare cam ciudat ca vine de la tine, care esti super activa pe facebook
Ideea e sa nu se exagereze cu postarile…
Oricum ne exprimam (la sentimente ma refer) mai usor pe fb, la tel decat face to face.
Apropo :*
P.S. Am sa-ti trimit o poza cu ce-am in biblioteca
Sssst :*