Despre Ruxi
Un punctulet in Marele Online .. mi-am propus sa devin steluta
![]()
Pentru ca a trecut mult timp de cand am lansat acest blog si pentru ca, intre timp, Ruxandra s-a mai definit oarecum, am zis ca ar fi momentul sa-mi actualizez “Despre”-ul. Raman oricum la ideea ca nu pot sa ofer un “Despre” impresionant, pentru ca ma pot defini extraordinar de bine prin ceea ce scriu aici si prin ceea ce fac zi de zi. Nu vad sensul in a ma descrie subiectiv si “fortat” aici, iar natura acestui blog ar presupune o descriere a mea ca om, ca principii, ca valori, ca directii pe care imi doresc sa le urmez in viata … Le regasesti in fiecare articol, daca ai rabdare sa ma citesti.
Eu sunt Ruxandra sau Ruxi pentru multi din cei ce ma cunosc personal. Profesional vorbind, gasesti toate informatiile despre mine pe retelele sociale pe care sunt prezenta (vezi aici, cu precadere Linkedin). In ansamblu, cred ca pot rezuma totul prin a spune ca am descoperit in urma cu cativa ani o pasiune pentru online. In incercarea de a avea mai mult, de a afla mai mult, de a experimenta mai mult, am lasat in urma Iasul (orasul meu natal, pe care continui sa-l iubesc) si am aterizat in Bucuresti, unde se pare ca pot sa “cresc” mai mult, atat pe verticala, cat mai ales pe orizontala.
Poate ca ti se pare ciudat, dar – ca formare – sunt om de profil real. Am trecut prin liceu cu gandul ca voi face performanta in matematica, fizica sau informatica (am si facut-o, atat cat am putut), iar pe ultima suta de metri mi-am dorit … jurnalistica?! Cu toate astea, am ales sa fac facultatea si masterul in economie si am optat pentru managementul organizatiei. Mi-a permis teribil de frumos sa-mi imbin formarea tehnica cu abilitatile de comunicare, creativitatea, proactivitatea, nevoia instrinseca de a construi in mod constant relatii inter-umane.
Am trecut prin facultate si master “alergand” mereu, pentru ca am ales de timpuriu sa vreau si un job. A fost greu pentru ca nu am tolerat ideea de a sacrifica una din parti si pentru ca nu pot face nimic fara sa-mi doresc in mod intrinsec sa fiu cea mai buna sau printre cei mai buni. S-a meritat si se merita in continuare sa sacrific o mare parte din distractii sau alte preocupari banale specifice varstei. In continuare, nu m-am multumit sa raman la un simplu job si caut permanent noi provocari, noi oportunitati de expansiune. Totusi, adevaratele satisfactii vin si vor veni in special atunci cand o sa-mi permit sa spun “Da. Am construit o fundatie. De-acum, pot lua lucrurile usor.”.
Nu vorbesc despre pasiunea mea pentru online aici, pentru ca blogul e menit sa-mi permita sa-mi exteriorizez o alta latura, cea pur personala – pentru ca simt mult, gandesc mult, caut sa exprim mult. Mai mult decat atat, sunt mii de oameni care scriu despre online, marketing, social media, etc. si unii chiar o fac foarte bine (doar unii). Eu sunt inca in etapa in care sunt doar un aspirator de informatii, practici, tips & tricks. Nu sunt expert in ceea ce fac si tocmai pentru ca nu sunt inca intr-un stadiu matur din punct de vedere profesional, prefer sa-mi dedic timpul absorbirii de informatii de la cei ce s-au maturizat deja. Si, mai ales, experimentarii active …
Iti multumesc daca alegi sa-mi acorzi atentie si sa-mi fii alaturi in incercarile mele de a ma exterioriza. Stiu ca articolele mele au sens doar in anumite momente pentru cititorii mei si in mod cert nu pentru oricine.
Vei reveni pe blogul meu cel mai probabil doar daca vom empatiza. Si daca va fi asa, eu iti zambesc si iti multumesc ca esti om si nu robotel! ![]()
Update 11.05.2011:
Acum pot sa va ofer un “Despre” complet, daca veti da click si aici. Multumesc, Codrina!



