De .. drag!
Aberez I lOvE MuziciPublicat 16 September, 2011 la 8:58 pm 6 ComentariiCineva imi spunea candva ca nu e frumos sa va scriu aici despre oameni. Despre oamenii pe care-i cunosc, pe care as vrea sa-i cunosc, catre care alerg, de care fug sau, pur si simplu, despre oameni care ma fac sa simt.
I-am dat dreptate atunci, pentru putin timp. Poate tocmai pentru ca atunci voiam sa alerg si credeam ca asta ma fura la start. Pentru ca asta fac mereu … Imi plac atat de mult unii oameni, incat – de dragul lor – pot sa ma mint ca nu sunt ok asa cum sunt. Temporar 
Ba uite ca sunt ok asa cum sunt. Scriind mereu despre oameni, despre emotii, despre intamplari marunte dintre fiinte cu ochi, buze, zambete, maini calde sau brate moi. Pentru ca de dragul lor ma trezesc dimineata si, adormita fiind, nu ma supar pe mine cand vars cafea peste tot si ma frige. De dragul lor, pot sa lucrez zi de zi, poate chiar 12 ore la rand. Sau cat o fi nevoie. De dragul lor, ma straduiesc sa ascund cearcane si sa pun pe mine o rochita vesela, ca sa le pot zambi nu doar cu chipul 
Imi plac oamenii pentru ca datorita lor ma descopar.
Pentru ca fiecare om care ma aprinde ma indeamna sa-i arat ceva frumos din mine.
M-amuz deseori cand ma intreaba lumea cine m-a invatat sa gatesc. Sau cum de fac masaj bine. De unde stiu sa repar prize si de ce imi place sa mesteresc calculatoare.
N-am invatat sa gatesc pentru ca m-a obligat mama si nici pentru ca am fost nevoita sa invat. Am invatat sa gatesc pentru ca – din cand in cand – ai mei erau prea obositi si prea intunecati de nimicurile de zi cu zi. Si imi trebuia un scenariu – din momentul in care le raspundeam la interfon si pana ne dadeam pupicii de noapte buna. Am invatat sa gatesc pentru ca voiam sa ne oferim si altceva decat ce ne ofereau ei deja, pentru ca voiam sa fac surprize. Si am devastat de-atatea ori bucataria, de n-aveti voi idee … Ba chiar mama mi-a pus interdictie intr-o vreme, ca prea ii nimiceam oalele si tigaile cu gogomaniile mele Si acum invat retete noi pentru fetite in sesiune sau mancaciosi fericiti cu burtile pline …
N-am invatat sa fac masaj pentru ca voiam sa-mi completez CV-ul, ci pentru ca pe mama asta o facea teribil de fericita. Era cadoul meu dupa o zi grea, cand durerile de spate o impiedicau sa ma draganeasca asa cum se cuvine
Si reparatul prizelor e meserie furata de la tata. Pentru ca timpul nu-i mai ajungea sa o faca si pe asta, iar mama parea asa de simpatica cand se chinuia singura De ce sa nu ma chinui si eu cu ea?
Acum vreo 13-14 ani, am inceput cu a invata ca din C:/Windows nu se sterg fisiere cand mi-am dat seama ca tata nu e incantat ca trebuie sa se prezinte periodic la baietii de la IT cu harbul neastamparatei pentru “medicamente” sau “liftinguri”. Mesterul care strica si repara … de drag, nu de frica Avea destule pe cap, iar eu urasc sa dau vesti proaste
Am invatat sa crosetez si sa impletesc cand am vazut ca n-aveam stare in preajma lui bunica. Goblene – pentru mama. Si cred ca am inceput zeci de fularase si tot soiul de chestii pentru sor’mea, mama, bunica, etc. Evident ca nu le-am terminat, pentru ca eu nu eram bunica; eu voiam doar sa nu ma plictisesc la bunica si sa-mi zambeasca si ea si mama cand le stau alaturi cu andrelele sau cu globenu’n mana. Mi-am reamintit la multi ani distanta, cand m-am trezit ca sunt matusa si ca vreau (ACUM!!!) sa stiu sa fac botosei roz cu canafi, bascute si caciulite. Si uite asa iesea “bunicuta Ruxi” noaptea in Parcul Copou cu crosetul dupa ea si bricola intens in pauzele de badminton. Si cat s-au amuzat toti pe seama mea, mai ales ca .. pana definitivam eu modelul si finisam produsul, “destinatarul” crestea Nu-i nimic, primii botosei sunt la loc de cinste acum. Nu stiu daca a apucat sa-i poarte de doua ori, dar sigur i-a avut la botez 
Am invatat sa impletesc codite pe cap in epoca Sean Paul de dragul unor “baietei” care mi-erau dragi si care tineau cu tot dinadinsul sa fie in trend. Si .. pfiu .. orice dar numai un verisor cu par de negru sa nu ai, ca te indoaie spatele de tot dupa ce stai 4-5 ore sa-i mesteresti codite incolacite, x-uite, rasucite, iar unite … Desigur ca am purtat si eu ? 5 lei ma costa. Eu n-aveam pe cineva sa-mi faca gratis
Si sa va mai zic una. Eu n-am fost niciodata tocilara, dar am rupt cartile in doua. De dragul lui tata, mai ales, ca asa ce mai simteam ca-i creste inima cand ii spuneam ca numai eu am luat 10 Si bine mi-a prins, ca am prins gustul rapid. Si bine mi-au prins si bursele, si bine le-au prins si lor economiile pe ore de pregatire sau eventuale taxe la facultate.
Nimic din ce fac nu fac strict pentru mine. Cred ca pur si simplu imi place prea mult sa iubesc oameni. Si asta ma ajuta sa ma descopar zi de zi si sa ma iubesc si pe mine. Si da, recunosc, de dragul unor zambete cu iz de indragosteala cred ca pot sa invat sa mut si muntii
P.S. Final. Acesta a fost un articol “inteligent” scris in acceleratul 1661, Bucuresti – Iasi. Pentru ca pot sa-mi dau 15 ore din weekend sa fac “slalom” intre oameni dragi.
P.S.S. Melodia de jos nu are neaparat legatura cu tot articolul, e doar melodia care m-a adus in starea asta. In mod cert se leaga de treaba aia cu suficienti muschi pentru a muta muntii
P.S.S.S. Daca numar emoticoanele din articolul asta, ma pufneste rasul!
Doar despre primul paragraf as spune 2-3 vorbe incercand sa subliniez, prin exemple poate prea dure, de ce e diferita Ruxandra de restul lumii :
Majoritatea probabil cunoasteti experimentul lui Ivan Pavlov in care aprinde un bec pentru a crea asteptarea hranei de catre un caine. Saracul animal vede lumina si saliveaza chiar daca nici hrana, nici mirosul ei nu-si fac aparitia.
Dar povestea cu magarul care invartea roata morii pana-si dadea zilele pentru ca cineva ii agatase dinainte un morcov…
Ei cam asa procedeaza si oamenii intre ei ascunzand ceea ce simt doar pentru a prelungi asteptarea, pentru a-l face pe cel care a cazut de fraier/fraiera sa doreasca mai mult, sa flamanzeasca dupa un gram de atentie. Da, probabil astfel cresc sansele de a tine pe cineva alaturi mai mult sau mai putin „dresat”. Insa cert nu poate fi vorba de iubire.
E ca in reclamele de la TV: vezi un produs de care nu stii nimic, pe care nu l-ai incercat niciodata, pentru care nu ai nici o garantie, dar dupa cele 30 de secunde ale reclamei vrei sa-l ai. Alergi dupa el, il cauti, dai banii, te simti fericit. Si asta-i tot. Produsul, nici macar nu l-ai incercat. De fapt il tii in maini, te uiti la el, insa nu stii exact despre ce este vorba. Dar ce mai conteaza… „fericire” sa fie.
De ce am scris astea? Pentru ca desi iubesc si eu oamenii, cu toate pacatele si slabiciunile lor, imi lasa adesea un gust amar vazand ca nu stiu sa aprecieze valorile, nu stiu sa-si transmita sentimentele, nu stiu sa urle cand ii doare sau sa imbratiseze atunci cand iubesc. Si cel mai adesea gresesc nereusind sa stea o secunda si sa se gandeasca la ceea ce vor.
Nu. Nu-s nici eu perfect. Si nu, nu e nici Ruxandra. Dar intr-o lume a falsitatii si prefacatoriei, a temerilor si jumatatilor de masura, incercam sa nu ascundem ceea ce gandim sau ce simtim in relatia cu cei din jur.
Pentru acest lucru o apreciez pe aceasta femeie.
Iar textul de aici nu-i pentru ea, caci ea deja o stie.
Si eu din ce reclama sunt, Clau?
Hai, vorbeste-mi si despre asta …
Sunt o acadea?
Adica eu sunt morcov?
Asa cum am subliniat de la inceput, tu esti diferita de restul lumii. Nici morcov, nici m?gar.
Tu nu incerci sa obtii ceva prin iluzii ci prin sinceritate si daruind cat si cum poti din primul moment. Preferi, daca chiar nu se merita efortul, sa mai reduci din increderea acordata mai tarziu.
Si uite asa mai facut tu sa îmi fie dor!!!
Si un milion de sentimente si amintirii sa ma invaluie in câteva minute!
Ador tot ce scrii, pentru ca de fiecare data adorm zambind dupa ce le citesc, pentru ca ma faci sa vad ce-am iubit in Romania si pentru ca fara sa iti dai seama ma faci sa va simt aproape si îmi creezi impresia (chiar daca suna egoist) ca scrii si pentru mine, ca ne-am oprit undeva si am început sa vorbim asa cum o faceam odata cand aveam timp si zilele nu erau atât de scurte:) pupici!
O fetita cu fundita se alinta la mine pe blog
Manca-o-ar mama …
Sa stii ca si mie mi-e tare dor de tine si, desi esti atat de departe si nu mai apucam nici macar pe Skype sa ne sincronizam, pun pariu ca – daca ar fi sa vii acum la mine la o cafea (ca pe vremuri) – as simti de parca nu te-am mai vazut de ieri. Tu stii ca noi 3 … noi 3 … avem ceva aparte
Te pup, ai grija de tine, alintatura!
Sa vad cum imi merge netul duminica in tren .. poate reusesc sa v-aud 
Ionela + Lili + Ruxi = everlasting friendship
(ma pregatesc sa fug la Ingrid, asa ca .. vorbesti deja cu Ruxi copilu’)