Ce bine ca esti …
Aberez I lOvE MuziciPublicat 23 January, 2012 la 9:16 pm 4 ComentariiNaucitor. Cam asa as incepe, dupa 3 luni de nesimtire crunta in care nu m-am mai apropiat de “Add new post”.
Dar, sa ma scuzati si mon pardon .. mi-a fost cam bine. Si am avut multe de zis, dar in alte ferestre, in alte incaperi, privind ochi frumosi si speciali si nu pe dragalasul wordpress, care de altfel nu le are cu “gatitul” de emotii sau fericiri nebune 
Naucitor. Cam asta mi-e lait-motivul, sa ne-ntelegem.
Am sa continui sa va spun ca nu mai imi e frica Ca am tot povestit pe aici putinilor mei cititori (ca, deh, nici nu ma agit sa am mai multi decat pot si stiu sa ma asculte) de povesti, de vise, de copilarii, de “tupeul” de a te indragosti si de a iubi chiar si cand doare, de feti-frumosi, de zambete si bucurii, de … “indrazneste sa crezi si sa simti ca ai sa fii de zece ori mai castigat”, de locuri de parcare si poticneli dorite, de cate si mai cate … dar sa nu credeti voi ca n-aveam si eu dubii.
Nu mai am. Se poate. Povestile exista. Si-odata cu povestile, se imbina toate celelalte .. E cam asa de simplu.
Ca in ziua aia cand o domnisoara draga mi-a iesit in cale si mi-a spus ca se poate, dom’le .. se poate sa te ia la dans in mijlocul strazii si sa-ti citeasca duminica dimineata din “Micul Print”. Si Ruxi se uita crucis si se intreba de ce ei ii da cu virgula Dar o astepta pe draga domnisoara sa-i mai zica.
Ca in ziua aia cand aceeasi draga domnisoara se “lauda” sfidator pe wall-ul ei ca, pe usa “lor” (unde “lor” se va interpreta ca .. “neologism”) zace trainic o placuta pe care zice asa: “Aici locuiesc fericiti …(ea, domnisoara draga)… si …(el, dansator urban si fan Exupery)”. Cam asa de brusc se intampla povestile astea. Si cam asa de simplu Asa de simplu ca nu m-am abtinut sa dau un mirific click pe “Share”. Pe post de … wishlist.
Ca in ziua in care am cumparat si eu editia pop-up si n-am dat-o cadou chiar la timp, pentru ca aveam nevoie de un alt moment in viitor sa o ofer. Asa cum se cuvine. Ca in ziua de azi, cand inca ne mai legam in clipe banale de planete, printi si flori speciale. Si nu recitesc tot nici daca ma bati. Astept diminetile de duminica lenese, linistite, cand o sa am urechile bine curatate si ochii limpezi.
Ca in ziua in care mi-am facut doi prieteni dragi cu ou si cu otet fiindca m-au plimbat aparent inutil prin traficul din Bucuresti, scormonind minciuni si suportandu-mi nervii, lacrimile de nervi si stressul de dragul unei surprize. A unui moment unic. Ca in ziua aia, da .. cand inbox-ul meu statea sa explodeze si eu inghetam de frig in parcare la Victoriei. Cu dorinte … criminale. La propriu.
Ca in zilele ce-au tot urmat, in care am crezut ca stiu ce fac si n-am stiut. Si am respins urat, si am lasat sa doara .. si am inteles intr-un final ca, uneori, povestile ti se intampla chiar si cand te lupti impotriva lor.
Ca in ziua in care am incetat sa mai zbor impotriva vantului si am acceptat ca pot sa fiu si eu o mica floare, plapanda si nestiutoare, care se apara cum stie cu spinii ei. Ca in diminetile mai motocoase, cand m-ai udat si m-ai strans plapand in maini in ciuda spinilor. Eu nu stiu sa am rabdare asa frumos, tu ai lasat sa curga un pic de sange si m-ai lasat sa-mi treaca. Si nici macar nu m-ai certat …
Ca in diminetile ce-au tot urmat, in care calculam o metoda de a ma trezi de mai multe ori, fara sa pierd totusi ziua. Ca in ziua de azi, cand zace in biblioteca mea “Lonely Planet – Barcelona”. Si nu e ghidul meu nici pe departe, dar am inteles: e … orasul nostru. Ce mai conteaza in ce biblioteca e?
Ca in zilele lenese in care ma alungai … “Du-te mai repede la dus ca sa te intorci mai repede”. Te-am pacalit oricum sa uzi tu florile, ba chiar sa mai repari si o siguranta. Sa stii ca becurile astea economice ma cam orbesc, totusi. Dar te iert, tura asta .. ca e pentru binele generatiilor viitoare.
Ca in ziua in care mi-ai zis pentru prima data “Ruxi-copil-frumos”. Sau “Ruxi-dust”. Ca in ziua in care mi-am schimbat numele blogului in cel mai frumos nume posibil
Ca in ziua in care s-a golit un pic Carturestiul de Andries si Alifantis. Si ne-am “muzicit” insetati ratacind aiurea pe drumuri si eu dandu-ti dreptate ca masinile cu cutie automata sunt treaba inteleapta fiindca iti lasa o mana libera. Sa nu cumva sa ma preling pe geamul din dreapta privind nu drumul (halal copilot!), ci cum clipesti rar si amuzant, de altfel, pentru mine. Am inteles mai tarziu cum vine asta cu … “vreau sa pastrez imaginea pe retina”
Ca in ziua de azi, cand imi zici din nou pe limba lui Andries …
As vrea sa fiu asa usor
Sa poti sa ma respiri fara sa stii,
Sa nu mai ies din trupul tau
Decat atunci cand trupul tau nu va mai fi.
… si eu totusi o sa te sfidez si o sa dau acelasi click mirific pe “Play” mai jos. Tu cu Andries, eu cu Alifantis … Si totusi, hai ca nu ai cum sa te superi cand iti zic:
Ce bine ca esti … 
Sursa imaginii: http://takaemizutani.com/ (cadoul meu surpriza, ridicat azi de la posta )
foarte…romantic, optimist, motivational. si funny.
Ahhh! M-ai emotionat atat de tare… ma regasesc foarte mult in gandurile tale si in senzatia aceea ca e prea frumos sa fie adevarat, ca exista si in viata reala nu numai in filme. Si dincolo de toate, ca ti se intampla tie… Felicitari din suflet
Multumesc .. tot din suflet
Tare fain! Si reconfortant sa citesti asa ceva!
Daca ar fi sa-i dau un…gust…cred ca-i tirimisu.